sâmbătă, aprilie 18, 2009

Azi sunt fericit

Şi dacă ai chef să faci mişto de cineva şi nu eşti în stare, măcar abţine-te.

Prima dată când ieşi din bârlogul tău din centrul periferiei, te izbeşti de realitate, care ţi se pare o glumă aşa că o ignori şi continui să crezi în... în ce vrei tu.
Ai doar nişte mărunţiş în buzunar şi crezi că vei avea lumea. Te gândeşti: 'ţara asta e mişto. furi şi eşti B0$$ .'
Încerci să ajungi unde ţi-ai propus şi uitând că eşti încă în faţa grotei în care trăieşti faci un pas şi cazi.
Cazi în canalizare. Ţi se pare că te-ai luminat şi deja înţelegi
, că ai cucerit lumea şi ai ajuns SUS, dar de fapt te-ai adâncit în căcat.
De obicei te chinui să acoperi jegul dar azi eşti mândru de tine. Nu ai observat nici măcar că ai uitat să foloseşti gelul, evident ca să araţi mai cool.
Eşti mândru deşi bunică-ta, care vine de la 69 km ca să-ţi aducă 666 g din cei mai ieftini biscuiţi, preferaţii tăi de altfel, e singura care mai ştie că exişti.
Şi tu pleci. Nu îţi pasă că ultimul picior al patului pe care se ţine salteaua plină de molii pe care dormi e încă vesel. Şi bucata de pâine care priveşte tot ce nu se întâmplă în bârlogul gol şi rece cu tavan pufos, îţi face un semn. Dar din nou eşti prea mulţumit şi pleci. Vrei să trânteşti uşa de fericire, dar nu o găseşti. Şi ce dacă?
Tu pleci. :)
Nici nu ţi-ai dat seama cum a trecut timpul.
Acum canalizarea în care ai căzut nu de mult, are capac. Pentru că cei de deasupra ta au acoperit-o. Şi nu mai poţi ieşi.
Nu mai ai nimic acum.
Te duci şi bei suc şi dupa 0,233333 secunde eşti fericit.


Mă vezi?
NU. Pentru că e noapte şi nu ai lumină.

Aştepţi. Mai trece o zi. Şi rămâi acolo.
Tu chiar crezi ce am zis?

I hear the evil laugh: MWAHAHAHAHA. Another one!

.....

silent.


Let's get out of here before getting mad.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu